Ziua de Vest-Campionatul Mondial de Karate- cu timisoreni pe podium

ZIUA DE VEST – LUNI 18 OCTOMBRIE 2010

Campionatul Mondial de Karate – cu timisoreni pe podium

Luni, 18 Octombrie 2010 17:49\"IMGA0253\"

Scris de Razvan Anghel

Editia cu numarul XVIII a Campionatului Mondial de Karate Shotokan a avut loc, anul acesta, în localitatea Lons Le Saunier din Franta, în perioada 9-10 octombrie. La cea mai importanta competitie de karate shotokan, din lotul României au facut parte si sportivi ai clubului sportiv Fudokan Karate Timisoara. Sportivii timisoreni au reusit performanta sa se întoarca în tara cu trei medalii de aur si trei medalii de argint. Luptatorul Schein Alexandru a obtinut titlul de campion mondial, reusind sa se claseze pe locul I la proba kumite echipe masculin. Schein nu s-a oprit doar la o medalie, sportivul cucerind o medalie de aur la proba kumite echipe mixt precum si o medalie de argint la proba kata individual. Un alt sportiv al clubului banatean a reusit performanta sa fie dublu medaliat la acest campionat mondial. Este vorba de sportivul Stempler Robert, care, în urma unor evolutii foarte bune în compania unor adversari redutabili, s-a clasat pe locul I la proba kumite echipe masculin. Stempler si-a adjudecat si o medalie de argint la proba kata individual. Seria de succese a continuat pentru sportivii timisoreni, Jian Emilian reusind sa urce pe treapta a doua a podiumului la proba kata individual, devenind astfel vicecampion mondial. si ceilalti componenti ai lotului banatean au reusit performante notabile, izbutind sa se claseze printre cei mai buni luptatori din lume. Astfel, Pelle Ariana, Kovacs Diana si Matei Cristina au reusit sa se califice în finala de 8, în urma careia s-au clasat pe locurile 5-6. Sportivii Cseh Alexandru si Kardos Razvan au intrat în semifinala de 16. Vicecampionul mondial de juniori din ultimii 3 ani, Iuga Bogdan, a schimbat grupa de participare, în acest an, el luptând acum în grupa de tineret, rezervata sportivilor cu vârsta cuprinse între 18 si21 ani. Lupta a fost mult mai dificila la aceasta categorie de vârsta, dar cu toate acestea, Iuga a demonstrat ca este un luptator de valoare si a reusit sa se califice în semifinala competitiei. De remarcat este faptul ca acesta este cel de-al patrulea an consecutiv când sportivii timisoreni reusesc sa se întoarca medaliari cu aur de la Campionatele Mondiale de Karate Shotokan, fapt ce demonstreaza ca elevii antrenati de Zoltan Nagy se pot bate de la egal la egal cu cei mai buni sportivi din lume.